De ce nu au colonizat vikingii America de Nord?

Vikingii au debarcat în ceea ce este acum regiunea Newfoundland, Canada, în jurul anului 1000 d.Hr. Dar de ce nu au colonizat vikingii America, așa cum au făcut alți europeni secole mai târziu?

După prima călătorie a lui Cristofor Columb peste Atlantic, în anul 1492, Spania și alte țări europene au declanșat o colonizare pe scară largă, în urma căreia coloniștii europeni și urmașii lor au ocupat o mare parte a emisferei vestice.

Cu toate acestea, Columb și contemporanii săi nu au fost primii europeni care au ajuns în America de Nord. Vikingii au explorat acea zonă cu aproape cinci secole înainte. După ce au fondat așezări în Islanda și Groenlanda în secolele IX și X d.Hr., vikingii au ajuns în Newfoundland în jurul anului 1000. Ei au construit un avanpost la L’Anse aux Meadows, pe care l-au folosit ca bază pentru a explora alte regiuni din nord-estul Americii de Nord. În unele cronici se menționează și un alt avanpost numit „Hop”, probabil situat în provincia New Brunswick de astăzi.

Cu toate acestea, vikingii nu au colonizat America de Nord pe scară largă, așa cum aveau să facă europenii după anul 1492. De ce?

Este neclar dacă vikingii aveau intenția de a transforma avanposturile lor în colonii permanente. În plus, așezările lor erau slab populate atunci când au intrat în conflict cu populațiile indigene, ceea ce i-a forțat să abandoneze teritoriile. Alte dificultăți, precum traseul oceanic periculos și gradul scăzut de urbanizare atât în Europa, cât și în America de Nord în acea perioadă, au jucat și ele un rol important.^[sursa]

De ce nu au colonizat vikingii America?

Este posibil ca interesul lor să fi fost limitat. Birgitta Wallace, arheolog emerit senior la Parks Canada, care a desfășurat ample cercetări despre vikingii din America de Nord, a declarat că „nordicii nu erau interesați să colonizeze America de Nord la acel moment, deoarece colonia din Groenlanda era încă nouă, în expansiune, dar foarte mică.”

Atunci când vikingii au explorat regiunile de sud ale Newfoundlandului, pe care le-au numit „Vínland” (tradus „Țara Vinului”), ei erau mai degrabă în căutarea resurselor naturale pe care le-ar fi putut folosi pentru a sprijini colonia din Groenlanda. „Interesul lor principal era să găsească resurse care să susțină noua colonie din Groenlanda. Vinland a fost explorat pentru că fusese descoperit și oferea resurse potențiale.”, a explicat Wallace.

Kevin P. Smith, cercetător asociat la Institutul Smithsonian și specialist în cultura vikingă, are o opinie ușor diferită. Acesta susține că textele scandinave indică faptul că, la începutul secolului al XI-lea, exista un interes pentru stabilirea unei colonii în Vínland. „Unele surse sugerează că unii vikingi vedeau în această zonă oportunități pentru fiii mai tineri ai căpeteniilor din Groenlanda de a-și crea propriile domenii și a deveni lideri”, a declarat Smith.

Cu toate acestea, Christopher Crocker, cercetător la Universitatea Memorial din Newfoundland, subliniază că nu există suficiente dovezi care să susțină ideea că vikingii intenționau să stabilească așezări permanente în America de Nord. „Nu este deloc clar dacă vikingii au dorit să exercite control politic sau economic asupra regiunii”, a afirmat Crocker.

Înfrângerea în America de Nord

Potrivit lui Kevin P. Smith, saga nordică medievală „arată foarte clar că motivul pentru care vikingii au renunțat la ideea de a coloniza Vínland a fost prezența unei populații indigene mult mai numeroase decât grupul pe care nordicii îl aduseseră cu ei”. În momentul în care vikingii au intrat în contact cu băștinașii din America de Nord, au izbucnit rapid conflicte.

În Saga lui Erik cel Roșu, se menționează o confruntare violentă între vikingi și indigeni, care s-a sfârșit cu retragerea vikingilor pe navele lor, după ce mai mulți dintre ei au fost uciși. Vikingii care au supraviețuit au concluzionat că, deși „pământul era ales și bun”, tensiunile cu locuitorii nativi ar fi transformat viața în acea regiune într-o luptă permanentă. Din această cauză, ei au decis să se întoarcă în Groenlanda, după cum relatează saga în traducerea lui John Sephton.^[sursa]

„Vikingii care au încercat să stabilească o colonie în America de Nord au fost înfrânți, s-au retras și nu au văzut nicio posibilitate de a stabili o colonie stabilă pe acele teritorii, deși altfel erau perfecte pentru colonizare”, a declarat Smith.

Nu erau suficienți vikingi

Un alt obstacol major pentru vikingi a fost lipsa de forță umană. Cercetătorii subliniază că numărul total de vikingi din Groenlanda era foarte mic, iar populația scandinavă în ansamblu nu era numeroasă. „Populația totală a țărilor scandinave la sfârșitul Epocii Vikingilor era probabil mai mică de un milion”, a explicat Jan Bill, curator al colecției de nave vikinge de la Muzeul de Istorie Culturală al Universității din Oslo. În Groenlanda, comunitatea vikingă era și mai redusă: „Populația inițială era de doar 400-500 de persoane”, a adăugat Birgitta Wallace. La apogeul său, în jurul anului 1300, Groenlanda găzduia probabil doar 2000-3000 de vikingi.

În același timp, populația indigenă din Vínland era mult mai mare. Un studiu publicat în anul 2010 în American Antiquity estimează că, în jurul anului 1500, populația indigenă din estul Americii de Nord era cuprinsă între 500.000 și 2,6 milioane de persoane.^[studiu]

Dificultăți suplimentare: ruta Atlanticului de Nord

Ruta maritimă nord-atlantică, folosită de către scandinavi pentru a ajunge în America de Nord, a reprezentat un alt obstacol major. „Frigul și furtunile din Atlanticul de Nord au transformat această mare într-o barieră mult mai dificilă decât condițiile întâlnite mai la sud”, a declarat Jan Bill.

De asemenea, distanța dintre Vínland și Groenlanda a fost o problemă serioasă. „Durează săptămâni întregi pentru a aduce bunuri de la Groenlanda pe piețele din Europa, ceea ce a făcut dificilă funcționarea unei rețele comerciale viabile”, a explicat Kevin McAleese, curator la Rooms Provincial Museum din Newfoundland și Labrador.

Alți factori care au împiedicat colonizarea

În plus, Scandinavia era mai puțin urbanizată în perioada vikingilor decât Europa din vremea lui Columb. Jan Bill remarcă faptul că, „în secolul al XV-lea, formarea statelor era mult mai avansată decât în secolul al XI-lea, mai ales dacă comparăm Scandinavia cu Peninsula Iberică”. Aceste diferențe politice și economice au contat foarte mult: statele iberice dezvoltate, precum Spania, au avut capacitatea de a investi masiv în colonizare, spre deosebire de regatele nordice mai puțin puternice, precum Danemarca, Norvegia și Suedia.

După sosirea lui Cristofor Columb, Europa a fost lovită de epidemii devastatoare, care au decimat populațiile indigene din emisfera vestică, facilitând colonizarea. Însă vikingii nu au beneficiat de astfel de circumstanțe. Un studiu publicat în anul 2009 de Dr. William Agger și Herbert Maschner sugerează că bolile introduse de vikingi ar fi putut provoca o epidemie în rândul poporului Dorset din Arctica, dar aceasta nu s-a extins în restul Americii de Nord.

Conflictele interne dintre vikingi au fost un alt factor care a contribuit la eșecul lor. McAleese remarcă faptul că Saga lui Erik cel Roșu consemnează divergențe în privința religiei, direcțiilor de călătorie și strategiilor de luptă cu populațiile indigene. Din cauza acestor probleme, se crede că vikingii au abandonat așezarea de la L’Anse aux Meadows după aproximativ două decenii.

În cele din urmă, speranțele vikingilor de a coloniza America de Nord au fost „un pod prea îndepărtat”, a concluzionat McAleese.^[sursa]